TINOVUL MOHOȘ

Tinovul Mohoş

Tip de rezervaţie: botanică

Parte a sitului Natura 2000 Tinovul Mohoş – Lacul Sfânta Ana (ROSCI0248).

Datorită prezenței câtorva specii floristice rare, turbăria Tinovul Mohoș este declarată monument al naturii – rezervaţie naturală, (IV – IUCN). Se află în partea de sud-est a conului vulcanic Ciomad, în craterul Mohos, crater conjugat cu cel al Lacului Sf. Ana. Tinovul are o suprafață de 80 hectare și se află la 1050 m altitudine, cu 100 m mai sus față de nivelul lacului. Tinovul își datorează renumele plantelor rare care se găsesc aici. Pe covorul de mușchi se intercalează tufe de rozmarin ruginiu, de afine, trei specii ale plantei insectivore numite popular roua cerului (Drosera rotundifolia, Drosera anglica, Drosera obovata) și altele. Vizitarea Tinovului Mohoş se realizează numai pe poteca construită, cu ghid autorizat. Doar o mică parte din tinov se vizitează și doar în grup organizat care pleacă de la punct fix (din zona in care se percepe și taxa de acces la Lacul Sf. Ana).