Traseul

Este primul traseu turistic marcat din Băile Tuşnad. Traseul porneşte din mijlocul staţiunii, trece pe lângă izvoarele Mikes şi Apor şi ajunge la marginea pădurii. Aici se termină strada pavată, traseul continuând pe o potecă bine bătătorită. După cam 10 minute de mers, traseele marcate cu cruce roşie şi punct roşu se despart. Primul traseu, marcat cu cruce roșie duce la Situl Natura 2000 Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana, iar cel de-al doilea, marcat cu punct roșu, se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul Muntelui Surdoc aproape pe orizontală. După încă 15-20 minute de primbare ușoară, la o altitudine de 762 m, se ajunge la Bastionul Apor. După timpul petrecut la punctul de belvedere pentru drumul de întoarcere există două variante: se întoarce pe traseul pe care s-a ajuns la bastion, sau în cealaltă direcție spre panorama Ludmilla. Pe mica vale coboară o potecă marcată, care ajunge în staţiune chiar lângă Hotelul Ciucaș.

Băile Tuşnad (677 m) – Bastionul Apor (762 m) – traseu de drumeție:
Marcaj:
punct roşu.
Durată din localitate până la bastion: 30 de minute (20 de minute de plimbare, 10 minute de odihnă). Timpul petrecut la bastion: depinde de turist/grup, de obicei 15-20 de minute. Durată înapoi în oraș: cca. 20 de minute.
Distanţa de parcurs: 1,2 km.
Diferenţă de nivel: 85 m.
Pantă: 5,2%.
Cel mai scurt și mai facil traseu, recomandabil pentru toate vârstele. Poate fi accesată și cu bicicleta.

Despre Bastionul Apor

   În 1883, mulţumită contelui Apor Károly a fost construit în partea de jos a vârfului Surduc, Bastionul Apor, acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă, care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic. Din bastion există a priveliște excelentă asupra orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, asupra râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor.
Numită și „Perla Transilvaniei”, Băile Tușnad este una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din ţară, aceasta fiind declarată oraş în anul 1968. Este considerat cel mai mic oraș din România. Contextul geografic şi bogăţia factorilor terapeutici naturali, bioclima, numeroasele surse de ape minerale, gazele naturale şi apele termale au favorizat dezvoltarea balneologiei de specialitate medicală de tip conservator prin care se folosesc factorii naturali de cură.
Bastionul Apor a suferit mai multe renovări de-a lungul anilor, dar în fiecare caz s-a conservat clădirea conform stilului și scopului acestuia. Chiar mai mult, acum poate fi vizualizat din oraș chiar dacă este întuneric. Pe parcursul renovării din 2017 s-a amenajat un spațiu de expoziție în incinta basionului prin amplasarea unor panouri cu imagini de arhivă și cu o scurtă prezentare a trecutului acestuia.