Este o reședință de comună cu o suprafață mare. A primit numele prințului Sfântul Imre, primul fiu al regelui Sfântul Ștefan. Zona este locuită din timpuri străvechi, dovadă fiind urmele găsite pe teritoriul numit „Arborii Verzi”, din secolele III și VI. Conform unor consemnări (Dr. Jancsó Benedek și Vofkori László), deja din secolul al XIII-lea a existat o biserică construită în stil roman. Biserica care poate fi văzută și astăzi a fost reconstruită în stil baroc în 1776, dar păstrează numeroase rămășițe în stil gotic (secolele al XV-lea, al XVI-lea). Altarul cu aripi a fost construit probabil în secolul al XV-lea, picturile rămase din acesta (cuprind 10 scene) păstrând amintirea celor mai vechi picturi de acest fel. Compozițiile picturilor au fost făcute cu ajutorul gravurilor de alamă ale lui Schongauer și au fost restaurate cu ajutorul soților Richter în 1970. O altă piesă de valoare a bisericii este pictura în ulei denumită ,,Pictura jurământului” pictată de către Stephanus Antal, în 1767.
Un alt monument al satului este capela Sfânta Margareta, spre vest de Olt, a cărei perioadă de construcție nu se cunoaște. Se presupune că picturile de pe pereții acesteia datează din secolul al XIV-lea. O altă clădire monumentală este „Curia Henter” care constituie locația numeroaselor evenimente istorice. A fost construită de baronii Henter în 1713, în stil baroc. Monumente istorice sunt și moara de apă din proprietatea lui Szakács Menyhért, construită în 1878 și casa cu numărul 267. O parte din mica stațiune balneoclimaterică Sântimbru Băi, aparține comunei Sântimbru, unde există multe izvoare de ape minerale și mofette, utilizate în scop terapeutic.
Coorodonte GPS: 46°15′42″N 25°47′48″E