Popasul Nyír kútja este un punct de oprire și de odihnă pentru turiști între satul Sântimbru și Rezervația Geologică de la Sâncrăieni sau Mlaștina Büdös – Sântimbru.

Sântimbru

Caracterizare geografică: Sântimbru este situat în Bazinul Ciucului de Jos, lapoalele Munților Harghita de Sud, la 11 km de municipiul Miercurea Ciuc. În localitate se poate ajunge prin drumul național 12, iar de la Sâncrăieni – prin drumul județean 123. Prin localitate trece și calea ferată. Valea Oltului împarte localitatea în două părți: pe malul drept este “Bedecs”, iar pe cel stâng este “Oltelve” (părțile de peste Olt) – care are mai multe componente: Felszeg, Sándorszeg, Alszeg și Pálszeg. Pârâurile localității sunt: p. Rege, p. Tiva, p. Bánya, p. Kövesárok și p. Vermet, acestea fiind colectate de Olt.
Istorie: Urme arheologice găsite pe teritoriul comunei Sântimbru sunt din neolitic. Este vorba de un topor găsit la Sándorszeg. Din epoca bronzului și fierului s-au găsit mai multe urme: la locurile numite “Kishegy”, “Zöldfák”, “Somot”, cât și lângă conacul baronilor Henter. Ulterior, pe teritoriul actual al comunei au lăsat urme triburi de goți, daci și carpi, care probabil au trăit pe aceste locuri în secolele 3-4. Așezarea medievală coincide probabil în mare parte cu cea actuală. S-au găsit urme din secolul 14. lângă gara localității, în fața cabinetului medical, și lângă conacul Henter. Importanța urmelor arheologice în acest caz este dat de faptul, că localitățile din Bazinul Ciucului apar prima oară în conscripția papală din anii 1333- 1335, dar Sântimbru încă nu e menționat acolo. Probabil încă nu avea parohie individuală, sau nu era destul de “bogat” ca să fi e consemnat pe lista conscripției. Localitatea exista deja la acea dată, ne arată urmele arheologice medievale din localitate și frescele capelei Margareta. Frescele realizate în secolul 14 ne arată că, deși nu aveau parohie proprie, exista totuși și viață bisericească la Sântimbru în secolul 14. Prima apariție în izvoarele scrise al localității este în conscripția fiscal (de 25 denari) din 1567 (cu două părți separate: Bedechij cu 26 de porți și Zent Emreh cu 30 de porți). Nu se știe câte familii locuiau în spatele acestor “porți”. Este interesant și faptul că în această conscripție în Bazinul Ciucului apar 54 de localități, față de cele 17 localități ale conscripției papale din 1333-1335. În conscripțiile și hărțile medievale, Sântimbru apare cu două părți componente: Szentimre (Sântimbru) și Bedecs. Cele două părți erau despărțite de râul Olt. Pe malul stâng era/este Bedecs – centrul satului; iar pe malul drept al Oltului este cel numit în trecut Sântimbru, și acum Oltelve. Aici sunt Pálszeg, Alszeg, Felszeg, Sándorszeg – zeceți secuiești, care păstrează și în zilele noastre urmele obiceiurilor de așezare în unități militărești al secuilor.
Monumente istorice: Ansamblul bisericii romano-catolice, sec. al 18-lea; Stâlp comemorativ cu cruce de piatră, sec. al 18-lea; Capela romano-catolică Sf. Margareta, sec. al 14-lea; Ansamblul Conacului Henter, sec. 17-19.

Text: Ghid touristic, Primăria Comunei Sântimbru

Rezervația geologică de la Sâncrăieni (2.459.)

Rezervația geologică de la Sâncrăieni este o rezervație mixtă geologică-botanică, și este localizată la 2 km sud de Sântimbru Băi, pe teritoriul administrativ al comunei Sântimbru. Rezervația se întinde pe o suprafață de 10 ha, la o altitudine de 1100-1200 m. Zona este deosebit de bogată în fenomene postvulcanice, solfatare și izvoare de apă minerală, astfel încât aici s-a dezvoltat din 1770 prima baie, predecesorul Băii Sântimbru. În secolul 18-19. a fost exploatat aici cinabarită (mineral cu conținut ridicat de Hg), iar intrările în fosta mină se pot observa pe sit. În capul văii se găsește un tinov cu speciile tipice: bumbăcărița (Eriophorum vaginatum), rogozul Davallia (Carex davalliana), poroinicul (Dactylorhiza maculata), dumbrăviță de baltă (Epipactis palustris). Solfatarele puternice acționează ca și capcane letale pentru păsări și mamifere mici, respectiv insecte. Băltoacele de pe drumurile forestiere din apropiere reprezintă habitate de reproducere pentru amfibieni, ca tritonul de munte (Mesotriton alpestris), salamandra carpatică (Lissotriton montandoni) și ivorașul cu burtă galbenă (Bombina variegata).

Mlaștina Büdös – Sântimbru (2.475.)

Rezervaţia botanică Mlaştina Büdös are o suprafaţă de 3 ha, fiind declarată rezervaţie la propunerea Academiei Române încă din anul 1955. Existenţa mlaştinii este strâns legată de prezenţa izvoarelor minerale reci şi moderat acide, care au determinat formarea unui mozaic de habitate, și care cuprinde cele trei tipuri de mlaştini: eutrof, mezotrof şi oligotrof. Marea parte a mlaştinii este oligomezotrofă, cu puţine substanţe nutritive, fiind reprezentată de molidişul invadat de specii de muşchi de turbă (Sphagnum sp.). Porţiunea mlaştinii scăldată de apele minerale este eutrofă, bogată în nutrienţi, unde se dezvoltă masiv rogozul (Carex rostrata şi Carex stellulata). În mlaştină învelişul viu de deasupra alcătuieşte corp comun cu zăcământul de turbă dedesubt. Din cauza umidităţii şi a lipsei oxigenului, marea parte a resturilor vegetale care se produc an de an (muşchi, sistemul aerian al plantelor etc.) nu se descompun, materialul organic suferind un proces lent de carbonificare, rezultând ca produs final turba (cărbune de calitate inferioară).

Text: Demeter László

Fotografii: Balázs Enikő, Demeter László, Máthé István, OGACCENT

Popasul Nyír kútja – panouri informative, bănci, mese și izvor de apă

Distanța din sat până la popas: 4,7 km (de la drumul principal).
Durată până la popas: 20-30 de minute (plimbare).
Timpul petrecut popas: depinde de turist/grup, de obicei 20-30 de minute.