Vechiul râu Olt

Începutul regularizării și desecării…

„Mulți oameni admit necesitatea și vremea regularizării, alții însă cred că desecând luncile, acestea pierd din capacitatea de productivitate și se va produce pagube mai mari ca inundațiile… experiența va arăta, care ar fi fost alegerea mai bună… regularizarea râului Olt a început în anul 1892, de la Alvég în amonte… lucrările au costat mult și întrebarea rămâne, dacă albia nouă a râului va atenua pagubele inundațiilor, așa cum populația locală se așteaptă de la această investiție? Teoria frumoasă nu va funcționa în practică, deoarece albia nouă nu a salvat zona de inundațiile din anii 1893 și 1895. În plus, (de ex. la limita Sâncrăieniului) nu s-a reușit drenarea apelor sălbatice, pentru că albia nouă nu a fost făcută acolo unde trebuia și astfel este nevoie de canale noi de desecare, care înseamnă și cheltuieli noi…. deja în vara anului 1894 s-a produs o secetă din cauza desecării, a cărei pagubă, lipsa fânului, nu este prevenită cu punerea în practică imediată a sistemelor de irigare: întreaga regularizare a râului Olt devine un experiment dăunător… însă noi credem că speranța noastră investită în regularizarea Oltului, deși lucrarea nu se poate numi una de succes, nu va eșua, ci această regularizare va însemna un început în utilizarea rațională a râului Olt…”

Sursa: Vitos, M. 1894: Buclete din Ciuc. Date despsre descrierea și istoria Ciucului.
Györgyjakab Márton. Miercurea Ciuc

Lunca după regularizarea râului

Inundarea de primăvară a râurilor este un fenomen natural. O mulțime de vietăți s-au adaptat de-a lungul milioanelor de ani ca să beneficieze de acesta, pentru hrănire, reproducere și călătorie (dispersie). În timpul inundării se produce un contact între două tipuri de habitate foarte diferite: apa curgătoare care este în mișcare permanentă, răcoroasă, relativ bogată de oxigen și săracă în nutrienți și apele stătătoare de pe luncă, calde, relativ sărace în oxigen și bogate în nutrienți. În cazul apelor stătătoare adâncimea și nivelul pânzei freatice determină frecvența și viteza procesului de uscare. Apele adânci și permanente reprezintă un mediu sigur pentru speciile cu viață lungă și obligatoriu acvatice cum sunt peștii, iar apele cu adâncime mică pot fi considerate oaze ale Vieții: sunt pline de lumină, au suprafață mare de contact cu aerul și sunt calde. Aceste habitate primăvara sunt saturate de vietăți: milioane de bacterii și alge libere, nevertebrate care mișună și cresc în ele, reprezentând o sursă excepțională de hrană pentru animalele mai mari: pești, amfibieni, păsări și mamifere. Pentru pești și amfibieni aceste habitate sunt adevărate creșe unde dezvoltarea puieților, larvelor și a mormolocilor este foarte rapidă. Deoarece apele cu adâncime mică se usucă mai devreme sau mai târziu, pentru speciile cu viață lungă (în principal pentru pești), este foarte important ca să se creeze contactul cu râul prin inundații. Nevertebratele acvatice sunt capabile de dispersie activă sau pasivă, pot să intre în stadiu inactiv ca adulți (spre exemplu copepodele) sau ca ouă rezistente (rotatorii, branhiopode, copepode calanoide). Aceste animale formează bănci de ouă în sol asemănătoare băncilor de semințe ale plantelor. Regularizarea Oltului a sistat aproape total conexiunea între râu și luncă. Lungimea râului a scăzut aproape la jumătate (cu 40%), nivelul pânzei freatice a scăzut cu aproximativ un metru, suprafața apelor stătătoare de pe luncă a scăzut cu 80%, iar durata perioadei acvatice a scăzut la mai puțin de jumătate. Biodiversitatea luncii în Ciucul de Jos s-a redus enorm. Chiar și așa e minunată, dar stadiul ideal a fost înanintea regularizării Oltului. Este datoria generațiilor actuale și viitoare să găsească soluții pentru a asigura funcționarea sănătoasă a naturii și în același timp utilizarea umană a luncii.

Brațul mort renăscut

În toamna anului 2014 s-a început restaurarea ecologică a albiei minore a fostului râu Olt. Primul pas a constat în decolmatarea și îndepărtarea materialului, care s-a adunat în albie pe parcursul deceniilor. Acesta a fost urmat de asigurarea fluxului de apă. Am construit și am montat cuiburi artificiale cu ajutorul clubului Junior Ranger din școala locală pentru părăsile zonei. Am plantat salcii și arin pe maluri și am montat plase de sârmă în jurul trunchiurilor arborilor bătrâni pentru ca să nu fie doborâte de castori. Am adunat și îndepărtat deșeurile acumulate de-a lungul anilor. Pe malul brațului mort au fost amplasate bănci cu scop recreativ, iar malurile sunt cosite în permanență. Intreținerea brațului mort și a împrejurimilor acestuia este o activitate continuă, iar imlicarea populației locale este binevenită, deoare ce considerăm că brațul mort din Sânsimion a renăscut și pentru aceștia.

Vechiul râu Olt – potecă tematică
Lungimea potecii: 600 m (de la drumul principal)
Timpul petrecut la brațul mort: depinde de turist/grup, de obicei 20-30 de minute.